|
Halucinogene si disociative
Droguri halucinogene: mescalina, LSD şi ciupercile halucinogene
Mescalina, LSD şi ciupercile sunt stupefiante care provoacă halucinaţii -
adică distorsionări puternice ale felului în care o persoană percepe
realitatea. Consumatorul de halucinogene vede, aude şi simte lucruri care
par reale dar care de fapt nu există. Unele dintre aceste substanţe, ca de
exemplu LSD, pot provoca şi rapide schimbări de dispoziţie (ex.:
consumatorul trece în scurt timp de la o stare bucurie la o stare de furie).
Halucinogenele nu creează dependenţă fizică, dar duc la toleranţă: aceeaşi
substanţă, folosită la câteva zile după ce a fost încercată prima oară, nu
mai are aceleaşi efecte de aceeaşi intensitate sau nu mai are nici un efect.
De aceea doza de substanţe halucinogene trebuie să crească de la un consum
la altul. Oamenii au folosit substanţe cu proprietăţi halucinogene timp de
mii de ani, mai ales în ritualuri religioase sau războinice, pentru a
provoca "viziuni" şi alte experienţe considerate mistice.
LSD (acid lisergic dietilamid, acid, timbru, microdot, zahăr, soare
galben, LSD-25) este un produs chimic care a fost sintetizat pentru
prima oară în 1938 de către Albert Hofmann - un chimist care lucra pentru
compania elveţiană de farmaceutice Sandoz şi care, de fapt, căuta să obţină
un produs care să stimuleze activitatea sangvină.
Consum.
LSD este iniţial produs sub formă de cristale, care ulterior sunt zdrobite
şi transformate în pudră. Din pudra de LSD (amestecată cu alte substanţe cu
rol de liant) sunt produse pastile numite "micropuncte" sau mici pătrate
gelatinoase ("ochiuri de geam"). Cel mai adesea însa, LSD este dizolvat,
diluat şi aplicat pe mici pătrate din hârtie perforată şi colorată
("timbre"). Pastilele se administrează oral, iar timbrele se lipesc pe piele
sau se ţin sub limbă.
Există mai multe feluri de LSD (în diverse compoziţii), conţinând de cele
mai multe ori şi alte substanţe cum ar fi amfetaminele, ecstasy sau
stricnina. Compoziţia LSD influenţează şi efectul pe care drogul îl va avea
asupra utilizatorului.
Reacţia toxică specifică halucinogenelor se numeşte trip (engl. excursie,
călătorie). "Călătoria" se instalează cu o stare de anxietate, un senzaţie
slabă de energie în corp sau pur şi simplu cu un sentiment că lucrurile sunt
altfel decât de obicei. Pe măsură ce efectul drogului se intensifică, pot
apărea şi modificări ale percepţiei (vizual, auditiv etc.), modificări
bruşte ale emoţiilor (trecere de la fericire la frică, furie, iritare etc.)
sau paranoia. Nu se poate spune că există efecte standard ale utilizării
acizilor. Efectele depind de personalitatea utilizatorului şi de context (doză,
ambient, mod de administrare). Orice utilizator de LSD trebuie de aceea să
fie pregătit să înfrunte cele mai neaşteptate efecte psihologice (unele
dintre ele pot fi înspăimântătoare); în acest caz se vorbeşte despre bad
trip (engl.). Efectele LSD pot dura între 4 şi 12 ore, dar uneori se pot
prelungi la câteva zile sau luni. Substanţele halucinogene (inclusiv LSD)
sunt liposolubile, adică rămân pentru un timp în ţesutul adipos al
organismului. Unii utilizatori declară că au retrăit aceleaşi senzaţii din
timpul "călătoriei" chiar şi la câteva luni după ce consumaseră ultima oară
un produs halucinogen.
Utilizarea îndelungată a acizilor poate duce la psihoze, iar persoanele cu
un psihic slab pot suferi afecţiuni psihice ireparabile.
Efecte fiziologice pe termen scurt
Ameţeală, slăbiciune, somnolenţă
Greaţă
Sinestezie (senzaţia de a "mirosi/vedea" sunete, de a "auzi/mirosi" culori)
Eliberarea de stres prin râs sau plâns
Halucinaţii vizuale
Repetarea unor percepţii mai vechi
Hipervigilenţă şi hiperactivitate musculară reflexă
Hipertensiune şi hipotermie
Transpiraţie şi tremur
Contracţii ale uterului.
Efecte psihologice pe termen scurt
Confuzii de percepţie şi cognitive
Imposibilitatea de a îndeplini sarcini de rutină
Pierderea percepţiei timpului
Dificultate în distingerea diferenţelor dintre ficţiune şi realitate
Senzaţii intense şi imagini de beatitudine
Atacuri de panică
Schimbări de dispoziţie
Abuzul de LSD. Utilizarea frecventă de LSD poate duce la apariţia
spasmului laringelui, a crizelor de hipertensiune arterială, a convulsiilor,
dar şi a riscului de sinucidere. În cazul supradozei de LSD şi de alte
halucinogene, utilizatorul suferă puternice alterări ale percepţiei asupra
mediului înconjurător. Aceste alterări pot împinge consumatorul la acţiuni
necontrolate care duc de multe ori la accidente în urma cărora survine
moartea. În afară de comportamentul autodistructiv, supradoza de
halucinogene poate provoca : creşterea temperaturii corpului, hemoragie,
comă.
Mescalina
În 1897, chimistul german Arthur Heffter a izolat şi extras substanţa numită
mescalină din peyote - un cactus care creşte mai ales în Mexic şi care, cu
sute de ani în urmă, era consumat de către azteci, fiind considerat plantă
sacră. In anii '50, psihiatrii Osmond, Smythies şi Hoffer au studiat
mecanismele biologice ale schizofreniei provocând pacienţilor lor psihoze în
mod experimental, prin utilizarea mescalinei. Mescalina poate fi atât
extrasă din peyote cât şi produsă în mod sintetic.
Consum. Mescalina sintetică este de obicei ingerată sub formă de
pudră (albă sau colorată), de pastile sau de lichid. Mescalina naturală este
comercializată de obicei sub forma de capsule, poate fi mestecată sau fumată.
Efecte fizice. Dilatarea pupilelor, creşterea temperaturii corpului,
destinderea muşchilor, greaţă, vomă.
Efecte psihologice. Euforie, "încrucişarea" percepţiilor, halucinaţii
vizuale (figuri geometrice, linii, culori etc.), tulburări de concentrare şi
diminuarea memoriei de scurtă durată.
Ciupercile halucinogene ("ciuperci magice")
Ciupercile halucinogene sunt produse naturale. Există foarte multe specii de
ciuperci care conţin substanţe active cu efect psihedelic.
Consum şi efecte. Ciupercile halucinogene sunt în general culese,
uscate şi sunt ingerate sau fumate. Efectele consumului de ciuperci sunt
asemănătoare cu cele ale utilizării de LSD, dar sunt de mai scurtă durată.
Ciupercile nu creează dependenţă fizică sau psihologică, dar consumul
îndelungat poate duce la toleranţă (aceeaşi cantitate de ciuperci nu mai
provoacă efecte la fel de intense). Din cauza toleranţei, consumatorul îşi
creşte doza şi în astfel de momente poate suferi o intoxicaţie manifestată
prin: greaţă, vomă, sentimente puternice de anxietate, viziuni
înspăimântătoare şi traumatice. Din cauza efectelor pe care le produc
ciupercile, este recomandat ca sub influenţa lor utilizatorii: să nu
întreprindă activităţi care necesită atenţie şi concentrare (ex.: şofat); să
nu le combine cu alte droguri; să nu utilizeze ciuperci dacă au probleme
psihologice (ex.: depresie) sau dacă au în familie cazuri de boli mentale.
Droguri disociative: PCP şi ketamina
PCP şi ketamina fost iniţial dezvoltate în industria farmaceutică ca şi
anestezice de utilizat în activitatea medicală. Cele două substanţe au
proprietatea de a întrerupe legătura naturală dintre simţuri şi procese
psihologice (ex.: memorie) şi de a provoca consumatorului sentimentul de
detaşare de mediul înconjurător şi de propria persoană (acest din urmă efect
este diferit de halucinaţii).
PCP (fenciclidină) este o substanţă sintetică cu efect disociativ -
induce senzaţia de desprindere de propria persoană. PCP este adesea adăugată
altor substanţe pentru a le spori efectele şi, întrucât se poate fabrica
într-o mare varietate de forme, este de obicei vândută ca fiind orice
altceva (cocaină, LSD etc.)
La fel ca şi ketamina, PCP este un anestezic pentru animale dar nu a fost
aprobat niciodată pentru utilizare în medicina umană - în special datorită
efectelor secundare pe care le-a generat în timpul experimentelor: delirium,
agitaţie puternică.
Consum. În anii '60, PCP era folosit mai ales sub formă de pastile,
dar utilizatorii au renunţat repede la el din cauza încetinelii cu care îşi
făcea efectul şi a comportamentului violent pe care îl manifestau unii
consumatori în urma administrării. În anii '70 a apărut PCP praf (denumit şi
"ozon") care de obicei se amesteca cu marijuana, tutun sau chiar cu
pătrunjel şi apoi se fuma. Pudra de PCP se poate şi priza, efectul apărând
mult mai rapid (drogul trece prin mucoasa nazală direct în vasele de sânge
şi de acolo la creier) şi mai puternic. În forma de pastile, PCP poate fi
înghiţit sau mestecat.
|
BluePink 
